a fost 8 martie

martie care ninge e o gluma proasta, o fisura in memoria mea, un bisturiu intr-o rana noua. fulgi contondenti zvarcolindu-se spasmatici in aer, rafale de vant usturator, oameni care isi strand paltoanele pe ei, infricosati. de ce sta in fata mea si se uita la mine cu ochi mari si privire ratacita, pe care o stiam, si o uitam, si cand ne revedeam mi-o aminteam din nou, si intelegeam de ce? pe fereastra, se vede un intuneric inutil, in zona de langa Sf. Spiridon, un caine haladuieste la intamplare, luat pe sus de valatuci de vant si zapada. o seara de martie cu zapada are gust de arsenic, o simt la atingere ca petale incinerate de lalea galbena. tot ce avea sens in decembrie, ianuarie si februarie a cazut in desuetudine, iar eu nu fac fata. de unde sa incep, cu ce sa continui? de terminat se termina oricum, dar timpul se scurge in ritmul fulgilor de zapada, incoerent, in vartejuri, fara finalitate, fara sa ma intrebe de ce. si nici macar un ceai normal nu gasesti aici, nu au decat verde cu iasomie, si trebuie sa aleg intre iasomie infuzie si iasomie ceai, asta ca sa diversifice oferta. nu pot alege intre unul si acelasi lucru, asa ca il las pe el. n-am baut niciodata ceai mai amar, facand eforturi disperate sa-mi tin pleoapele deschise pana aproape de ora 22, cand mi-am amintit ca am a doua zi ore de la 8. era 8 martie, o zi ca o batjocura, ca o prajitura sarata, ca un ranjet ironic la o declaratie de dragoste.