ferestre

duminica, 22 noiembrie 2009
despre gradini
despre cum colinda fermina daza prin piata, reintoarsa si mai indragostita de cum plecase, cu parfumul de gardenie alba staruindu-i in vesminte, probabil tot in rochie cu volane, trimitandu-si mainile dupa cele mai diverse si mai necesare alimente, intr-o vara columbiana torida, gustand apoi cu pofta dintr-un ananas, gest nedemn de o "zeita incoronata" si care a declansat dezastrul.

de remarcat tehnica suspansului la marquez, orice ar zice o amica despre siropurile lui, in orice caz, scena e demna urmasa a multor pasaje din "Cantarea Cantarilor", cel putin coregrafic vorbind. o lume vegetala redusa la spatiul inchis-deschis al tarabelor, pe care negustorii isi etaleaza marfa ca intr-o miniatura a unei gradini, care de cele mai multe ori prefigureaza sugestia edenului. in care eva nu il mai recunoaste pe adam si il repudiaza cu gesturi de demiurg, fara ca insasi sa paraseasca toposul providential. situatia inverseaza cumva mitul clasic, sau il metamorfozeaza asa cum o feminista ar jubila sa il stie.
pe mine episodul m-a luat total prin surprindere ca pe un cititor naiv, sau ca pe o cititoare credula, telespectatoare si de telenovele, eu care rezist cu stoicism in lectura si nu imi pierd capul, firesc, din deformatie profesionala. dar de asta data marquez a facut inca o victima, dovada ca e carte grozav de bine scrisa, sau, la fel de posibil, ca ieri nu eram intr-o pasa foarte lucida.

stiu de ceva vreme ca a trecut vara, si am simtit cum imi recapat puterile. acuma am impresia din ce in ce mai acuta ca se pregateste sa treaca si toamna. si cum nu mai simt nevoia sa le pierd.
Publicat de Raluca la 10:29 0 comentarii
ferestre
o rochie cu volane ieri am aflat ca purtase adorata fermina diza, atunci cand a fost zarita prin fereastra, din parcul cu migdali. copacul din fata casei fremata de aur topit ieri, mi-am amintit invariabil de episodul din "ma numesc rosu", in care iubita e zarita tot la o fereastra, intr-o lumina crepusculara de domeniul mirajului, tot prin perdeaua unui arbore. tot prin fereastra priveam si eu spre tufa de trandafiri de la fereastra bunicii, cum raze de luna ii poleiau cu sangele unor visine putrede. si tot pe fereastra ma uitam dimineata, salutand cu cearcane vinetii un trandafir pitic, plantat acolo de Paste, si capete derutate de maci.
si pe fereastra poate mai privesc si acum, cu gandul la o mare absenta. desi pana acum nu am simtit ca imi deplang singuratatea, ci existenta unui esec sau absenta unei victorii.