crima din sosea

vineri, 16 octombrie 2009
crima din sosea
aseara, la sosea, in kiseleff, dupa un fiasco al lui plesu pe o tema pe care nu trebuia sa o abordeze, am trait ceva care a venit in completare, desavarsind seara la modul melodramatic. in statia lui 381 de la victoriei batea un vant dusmanos, autobuzul nu se grabea sa vina, dar masinile se scurgeau alert, manate din spate de suieratul unei seri de octombrie care nu trebuia sa fie asa. asa de friguroasa. si conferinta lui plesu ma dezamagise. desi in ultima vreme pariez pe intamplarile care sfideaza banalul cotidian, de data asta nu am gustat incercarea lui jalnica de a fi pe plac unui auditoriu in fata caruia nu era nevoie sa se prostitueze cu strategii ieftine de captatio benevolentiae. publicul venise pentru el, ii citise cartile, si era suficient de matur pentru a putea trece peste o incalzire de compromis. acelasi public insa nu l-a santionat, poate din evlavie pentru un idol, ceea ce il califica pentru pacatul de a-si face, cu propria mana, chip cioplit.
dar nu asta m-a marcat aseara, ci un episod marunt si obscur. imi plac masinile. dintotdeauna. in toamna asta am invatat sa conduc, si ma aflu in iminenta intrarii in posesie a unei masini. ma straduiesc sa ma gandesc ce mi s-ar potrivi. fac asta de vreo 2 saptamani si nu mai am ochi pentru altceva. aseara tintuiam diverse marci in statie, si brusc mi-am pomenit privirea paralizata asupra unui trandafir. au inceput sa ma chinuie intrebari de genul cum a ajuns acolo. nu era nici macar trecere de pietoni. cineva traversase neregulamentar, punandu-si viata in pericol, si trandafirul ii scapase din mana. asta a fost ipoteza prietenei mele. nu a mea, eu m-am gandit ca cineva l-a aruncat pe geamul masinii. absurd. de ce sa fi facut asta? si totusi, eram atat de convinsa ca asa s-a intamplat. scena a conntinuat cu rafale de vant, in care capsorul cu bucle purpurii s-a invartit incoace si incolo, dupa care a trecut o masina, sau cateva, si petalele s-au desprins cu spasme scurte, raspandindu-se teatral pe covorul de asfalt, pana au ajuns in dreptul meu, de cealalta parte a carosabilului. ca si cand intr-o masina o ea isi scutura pletele in disperarea ca nu a gasit ce cauta, si ca sa puna capat agoniei, ucide dovada dragostei lui, aruncand-o in bataia rotilor, de fata cu el. trandafirul a continuat cateva secunde sa stropeasca cu sange asfaltul, in urma ramasese doar axul tulpinei si receptacolul gol, infertil, sterp.