hungarian autumn

duminica, 27 septembrie 2009
hungarian autumn
am descins intr-o dimineata, barbar de devreme, catre debrecen, via praga si budapesta. proiect, discutii, vesnicele figuri pe care as fi vrut sa le uit. dar ce mai contau remarci si priviri nu tocmai bine intentionate, cand afara picurau din copaci boabe de aur! soarele toamnei isi facuse cuib in pomii din padurea in care eram cazati intr-un hotel de 4 stele. am incercat cateva zile sa uit de ce am venit acolo si sa metabolizez aerul pur si rece al padurii, sa ma inchipui intr-o cabana modesta, dar plina de caldura, izolata de restul lumii, de smaime si angoase, de teroarea lui "daca". seara veneam din oraselul adormit, de la statia de tramvai pana acasa faceam cinci minute, in care strabateam parcul poleit de frunze si amortit in ultimele cantari ale pasarilor, furate pe nesimtite de chemarile somnului. padurea ma primea deschizand ochi de muschi umed si moale, cu maini de ceata, printre degete ii citeam licariri de stele, in varfuri de copaci se intepa o luna diafana. in mintea mea rasuna cate un tril din goethe sau hölderlin, si nu ma puteam culca fara sa multumesc Celui ce tine in palma cerul si pamantul, si ne lasa si pe noi sa luam parte la minunile care se savarsesc zilnic acolo si aici. zilele astea cerul mi-a parut infinit mai aproape, se pogorase pentru clipe de gratie pe pamant, se contopise cu el, nimic nu parea sa tulbure linistea unui suflet impacat. diminetile ma trezeam spontan in jurul orei 6, si pe fereastra de la mansarda ardeau flacarile rasaritului, mistuind crengi si frunze, fara ca ele sa se usuce. dupa ce soarele trecea de timiditatea inceputului si isi lua culoarea obisnuita, copacul aplecat peste geam trimitea pana in camera o lumina verde, dulce si blanda, cu gust de limonada proaspata, dupa care pasarile padurii dialogau spumos pe teme fara prea mare importanta...