ca o ninsoare

am asteptat saptamana trecuta mailuri, mi-am verificat casuta postala de nu stiu cate ori, am dormit catre sambata ceva mai agitat ca de obicei, toate simptome tipice. si cand, atunci totul s-a topit fara sa mai fie nevoie de nimic. o liniste invadatoare, prin ploaie, de unde era atata entuzism rasarit unde din cer turna, sau poate eram pe urmele altcuiva fara sa stiu? azi fireste ca nu mai eram atat de dislocata de lumea reala ca de obicei, asa ca am parcurs traseul de la marienplatz, theatinerstr. si pana la stabi fara sa pot reface nimic din ce stiam: nici diminetile mele curente,cu creierul spalat ca sa incapa numai a doua mea carte si rezzori, nici dupa amiaza si seara de sambata. amintirea lui r. a fluturat altfel de cum m-a bantuit azi, in soarele cu iz de vara, cea a lui b., spunandu-mi cuvinte frumoase, dar care in mintea mea erau lipsite de continut, ba deveneau chiar sterile, pe alocuri vulgare. pana cand r. nu reapare, sunt amandoua amintirile cumva la fel de volatile si de domeniul imaginarului.
r. nu inlocuieste nimic, nici nu reface, dupa ce a vindecat doar confirma. sta ca o oglinda langa mine si in fata mea si ma arata uneori ca pe o alba ca zapada, alteori ca pe mama vitrega. fara forta devoratoare a sentimentelor. dimpotriva, sa astepti sa vina linistea din nou si sa se astearna ca o ninsoare, venita firesc de Sus. nu ca pe un cires copt, sau ca pe o para care sa ti se topeasca in gura.

altfel

sunt la münchen si absolut nimic nu mai e nimic ca atunci, h. descrie cu bolidul lui aceleasi bucle elegante si bruste,voiam sa intreb la cate mii de ture schimba viteza, numai ca stateam in spate si dormitam. pe care intre timp le decriptez din proprie experienta si asa totul devine previzibil. g. se preface ca are iar totul sub control improscand in toata lumea cu noroi ca sa straluceasca el in soare mai bine. e. a avut pana in iarna dureri insuportabile, pe care le-a tratat cu injectii cu aur de 1000 de euro doza. s. are un nepotel si o nepotica, amandoi sositi la distanta de cateva zile. stef a cazut in modul cel mai stupid intr-un magazin cu bauturi si s-a ales cu semne albastre pe fata. p. a iesit aproape definitiv din peisaj. ca sa vina r., care e cum ma gandeam si nu ma gandeam, extrem de surprinzator de minunat. cei de la capela s-au mutat la alte haidhauser kirche, o. s-a ingrasat si are alura unei starete infrigurate si inhaimurate. c. e mai liliala ca de obicei, si aduce a inger speriat.

nici eu nu mai sunt nimic din cea de atunci.fara sentimente, trairi, aruncand priviri care nu mai comunica nimic. la münchen eu si g. facem bilanturi, tragem concluzii.

aseara n-am mai avut timp de asa ceva. nici macar, cum ma temeam, ca ma voi adanci in priviri albastre, pentru ca a plouat si apoi a venit repede intunericul si nu le-am mai putut citi culoarea. am savurat linistea pe care nu o aveam cu b. si care imi lipsea enorm. eram in alta lume, si totusi la 12 noaptea, in noaptea in care s-a dat ora, cand am iesit din "reitschule" tronau bmw-uri albe, unele cu farurile aprinse de priveghi, pe ludwigstr. se gonea cu viteze astronomice, la odeonsplatz niste adolescenti coborati din masini de lux isi faceau poze. in grupul repectiv de tinere, una purta un voal de mireasa, asortat la pantalonii negri multai si tricoul alb.
si r. e minunat, nu a trebuit decat sa vina si sa fie acolo si sa spuna nimic, doar ca sa alunge departe amintirea lui b. mi-a anticipat non stop reactiile. probabil nu am nimerit intamplator in cafeneaua unde pe vremuri era o scoala de calarie, ca sa trecem apoi pe langa roibul alb de metal fabricat in bavaria si la un moment dat sa-mi povesteasca despre polo-ul lui rosu, cu putini cp. si cand si-a desfacut bicicleta de unde o parcase, eu raman cu privirile pironite spre brienner str., unde un bolid alb intra in curba accelerand si franeaza brusc, el nu vede, e aplecat peste cablu, dar aude si zice "ein toller typ", ca si cand mi-ar fi citit gandurile. cine e r.? in amintirea de acum 10 ani de la jena, e m. de la berlin? sau e explicatia stiintifica la ce a fost, fara sa spuna mare lucru, doar ascultandu-ma? nici nu stiu daca ma privea in ochi, erau momente cand simteam ca nici nu e acolo, sau ca e altcineva, o alta fiinta. in 2009, r. anunta, acum r. a vindecat, ca un balsam incredibil. nu mai stiu. decat ca simt ca r. e si va fi foarte fericit.