pasarea cu cioc de rubin

duminica, 9 august 2009
pasarea cu cioc de rubin
s-a ratacit in oras, in apropierea zonei cutitul de argint. nimeni nu stia de unde venise, nimeni din cei care o observasera. tramvaiul care ducea spre o gradina cu arbori inalti, umbra si multa racoare, in care si profesorul gavrilescu se ratacise candva, i-a taiat calea. era un vehicol prajit de soare, ars de rugina si cu privire galesa, antropomorfizata, de om care a uitat de ce face acelasi lucru in fiecare zi. spre parcul de peste drum traversa un domn care locuia nu departe, pe strada martisor, in mana cu flori de mucigai care se dezintegrau alene, cu calm, in ritm de menuet. bucurestiul e vara un oras-furnicar, fara indoiala, numai ca in dupa-amiaza aceea semana mai degraba unui stup dulce si parfumat, cu oameni in miscare nu tocmai browniana. peste arbori se lasa o ceata de ceara topita, condimentata cu arome de salcam salbatic. pasarea isi curata tacticoasa penele pe un trotuar, langa un second hand si un frigider cu inghetata. langa ea, o piranda cu fusta cu picouri in culorile spaniei scuipa cu dispret coji de seminte de o mediocritate crasa, mult sub asteptarile ei. langa ea, un prichindel casca ochii la un bmw x6 parcat in imediata vecinatate, din care descinsese, cu pompa cuvenita unei aselenizari, un personaj in trening, ochelari de soare cat fata, infofolit intr-un nor gros de muzica marca umberto tomassi. proaspatul descalecator din spatiu se indreapta afectat catre magazinul caruia ii apartine frigiderul, achizitioneaza cea mai mare inghetata cu putinta, si o ingurgiteaza instant, de teama sa nu atenteze la ea piciul, sau de teama vreunui atac al klingonienilor, sau al unei ofensive armate de proportii. odata prada devorata, viata isi poate relua cursul ei firesc.
domnului de la martisor i-au alunecat cateva fire de flori de mugigai, care se preling pofticioase pe jos, intr-o simbioza perfecta cu asfaltul topit. nu-l mai vad, a intrat in parc. intr-o casa din dreapta intra un domn aproape de 40 de ani, cu putina barba, ochelari si ochi mirati. ofera lectii de pian? pasarea si-a terminat toaleta. tramvaiul se pregateste sa plece din statie. isi ia zborul spre gradina cu arbori inalti, si cum incearca sa treaca pe deasupra lui, din neatentie, sau in reveria dupa-amiezei de iulie, intra in plasa de paianjen a angrenajului de fire conducatoare de curent electric de pe acoperis. de atunci, eu o numesc pasarea cu ciocul de rubin.