azi, undeva pe la drumul gazarului, pe unde o faci stanga catre mine, o zi ca cea de 12 decembrie, de Sf. Spiridon, cu ploaie si copaci zgribuliti. si azi doar cu mine, singura in tramvai, dar incarcata de ramuri de salcie, tramvaiul care nu face stanga, ci merge inainte inca o statie, dupa care tre sa traversez. da, pe 12 decembrie auzisem si incuvintasem cu toata energia mea filologica si sensibila o asemenea remarca, anume ca nu-i adevarat, iarna ce va veni nu e un anotimp de care sa ne temem, cu siluete solitare de copaci de plumb, pentru ca "nu vezi, ia uita-te mai bine, copacii au muguri!" n-am crezut, cum din principiu am tendinta sa contrazic, eram la un stop, si pentru ca iar aveam probleme cu cuvintele care nu ma ascultau, m-am uitat in dreapta, la pomii de pe marginea strazii, si am constatat siderata ca asa era. am trait cu gandul si speranta asta, am ingurgitat numai din ratiunile date iarna asta.
azi aveam in mana salcii cu muguri, care teoretic si atunci existau, expliciti sau nu. si acum nu mai imi e teama, pentru ca nu mai vine iarna. dar nici nu mai sper ca atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu