limite

miercuri, 18 noiembrie 2009
limite
am avut doua saptamani de "wallowing" la muenchen, cum zicea o prietena. atata ca nu mi-a folosit la nimic terapia autodistrugatoare pe care mi-am administrat-o.
intr-un colt de cer s-au strans stelele, care acum ne privesc mirate, cu ochi de sticla aburita, care din cand in cand picura stropi de mare.

impresia de obiect contondent care lezeaza am avut-o si la muenchen, uitandu-ma la turnul bisericii de langa casa unde locuiam. turnul intepa cerul, uneori aveam inpresia ca si luna se inteapa in el. din muenchen, stele se uitau la mine compatimitor, iar luna se straduia sa schiteze un zambet jenat. aici am avut senzatia acuta ca noaptea ma inghite pantagruelic, ma topeste in masa amorfa de creaturi ale intunericului. erau clipe cand doar gandul la pamantul la fel de negru, dar din care ziua vedeam cum cresc flori si copaci, ma facea sa uit de pustiul ei. lupta cu durerea ca amintirea refuza sa-si mai aminteasca.

in realitate, exista obiecte contondente in masura in care nu stim sa le imblanzim, si limite in masura in care ni le trasam. suntem atat de LIBERI, God, ATAT de liberi sa ni le stabilim singuri, incat nu stiu de ce ne complacem in statutul de sclavi si ne mai cerem si iertare de la abordari care de multe ori ne-ar fi limitat iremediabil perspectiva.