soarele m-a privit azi cu un ochi de sticla,
tulbure, cangrenat, rotindu-se nesigur,
i-am raspuns cu bezele dintr-o manusa lila,
inmuiata de mai multa vreme in sange de vanat proaspat.
peste zi, vantul a executat spasmatic cativa copaci langa zidul
unde m-am chircit in noptile de nesomn si am schitat cu litere de grafitti soarta mea si a ta.
cand a inceput sa ciupeasca din el, am inteles ca venise numai pentru mine,
pasarea cu cioc de rubin din ultima poezie a lui labis,
pe o strada cu tramvaie
te vad dublu, odata mic si apoi mare,
si apoi in ordine inversa, pana cand cercul e complet,
si de maine viata incepe din nou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu