salammbo si sambo

noaptea de sanziene, de obsedantul eliade. nu mi-a venit sa cred cand am regasit in ea o trimitere subtila catre flaubert, salammbo, cartea primita cadou de ziua mea. la vremea aceea am crezut ca l.s. isi bate joc de mine, desi nu il suspectam de asa ceva pe cel mai bun prieten. iar prefata era descumpanitoare, like "salammbo este o femeie bovarica" si altele, ma pregateam de un telefon reprosator, numai ca semnatarul ei se inselase amarnic, sau specula (filologii astia!), fortand o paralela cu binecunoscutul roman. anyway, n-am apucat sa-i spun lui l.s. parerea despre cadoul lui, asa cum e viata facuta, sunt alte teme de discutie care ne framanta, de pilda reblocarea promovarilor in invatamantul superior.
lui salammbo, ca si unora dintre noi, i se intampla, sarmanei, ea doar reactioneaza, ba si reactiile ii sunt dictate, din punctul asta de vedere e reabilitata in final, spre deosebire de m-me bovary, pe umerii careia apasa vina care a facut-o celebra. asta e interpretarea standard, de la inceputul articolului, in care asiguri publicul ca ai citit.
insa, unde e convergenta intre lumea fictionala din salammbo si mine, si nu numai, si cu universul personajelor lui eliade: in perseverenta de a crede in misterul de dincolo de aici, revelabil in camera "sambo" de la hotel.

salammbo e inconjurata de o opulenta inabusitoare, in spatele careia se ascund secrete nebanuite, dar si idoli si zei care o subjuga, de aici confuzia si lupta acerba cu simturile. si totusi, o pagana cum e, dar cu viata morala, salammbo nu are in definitiv nevoie de reconstituirea unei demnitati, pentru ca nu si-o pierde nicicand, vestala zeitei cartagineze nu uita cine este, constienta nu ii permite sa greseasca. doar ca nici nu poate fi altfel, daca pacatuieste prin ceva, atunci prin rationalitate si prin simtul datoriei. tantici si matusi de la coltul gardului ar zice ca devine o victima a propriilor principii,numai ca, aproape la fel de prozaic fiind spus, ea nu are spatiu de manevra ca fiica a regelui si nu prea are incotro.viata ii este deja fixata in repere clare. dar ea nu prefera sa se revolte, ci sa actioneze cum stie, ramanand ea.
despre eliade, later on. mai am un volum. pana la urma, dupa ce te deprinzi cu cat nai multe scrieri ale unor autori, devin redundanti, desi in noaptea de sanziene el se apropie de pilda de romanul citadin al lui calinescu sau camil petrescu, etc., mai pregnant ca in alte texte, parca, e mai mult bucuresti in el.si din punctul asta de vedere m-a surprins cu o privire mai lucida asupra demersului narativ si a temei, eliade e aici mai mult scriitor decat filozof si cautator. cartea sufera, ca de obicei la eliade, in urma unor confuzionari compozitionale, dar e mult mai coerenta ca "nunta in cer", ca sa nu mai vorbim de alte romane.