linistea mea e o perna din care ies fulgii si imi inteapa obrazul,
o lumanare careia trebuie in fiecare zi sa-i scurtez fitilul.
diminetile in care nu mai am amintiri si fac cu ochiul unei existente anterioare
tasnesc din mine si imi acopera miocardul cu o patura de lalea,
intre timp nu mai tin minte unde duceau pasii din poza salvata in telefon
intr-o dupa amiaza de iarna, printre copaci fara nume,
vara a mistuit barbar viscere,
din care nu a mai ramas decat cenusa cu gust de smoala.
as vrea sa vars la vara si la iarna, in nopti cu bezna si cucuvele,
si sa-mi golesc stomacul din creier si inima
de ce nu am putut digera natural.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu