ma gandeam ca era o vreme cand bifam destinatii externe fara sa stiu de ce, de parca eram in rol de magellan sau columb, nu stiu ce era in capul meu. bine, ele coincideau cu mult doritele si vanatele conferinte, unde o perioada debutam, in alta imi confirmam statutul, iar prin alta imi linisteam orgoliul de intelectual. numai ca de la o vreme a trebuit sa-mi dau seama ca ce faceam eu era un act sadomasochist, si ca dovada ca sßa miscat ceva inauntrul meu, am descins la viena cu o nonsalanta neinchipuita. venita de la tara intr-o miercure seara, dupa Pasti, singura-singurica in tot castelul din bukarest, apoi plecand de dimineata spre aeroport, evident ca tot singura, nu i-as cere nimanui ever sa ma conduca la otopeni si sa- mi rapeasca momente de constructiva confruntare cu mine in fata unei posibile disparitii - materiale- in spatiul aerian. ma amuza cum in drum spre aeroport, care ar fi trebuit in principiu sa fie o obisnuinta, ma incearca senzatii din cele mai confuze, dintre care cea dominanta e de evadare sublima din spatiu si timp. printre ele mai e insa o unda de teama, de aceea ma si infiintez uneori, cand mai am si timp, la capela din aeroport, pentru rugaciuni terminate cu semne de intrebare de tipul "Doamne, ce vrei Tu de la mine de fapt? cum am ajuns iar aici?". alteori ma mai surprinde cate o logoree, si inainte de imbarcare pun mana pe telefon si deschid conversatii de o banalitate deranjanta, in care nu relatez nimic semnificativ despre scopul calatoriei, ci imi exprim ingrijorarea cu privire la ce voi face la intoarcere.
numai ca de data asta eram atat de obosita, si iar ma luase soarele prin surprindere, incat am urcat in avion ca un autobuz si pana s-a umplut de romani ciripitori am sunat-o pe d., si pentru prima data nu m-a mai interesat de ce va fi cand ma intorc, ci am vorbit despre congresul la care ma duc, ocazie cu care am aflat de dezinvoltura d. la astfel de manifestari, care nu sunt pentru ea decat prilejul unui dezlantuiri pasnice de idei, a katharsisului unei nevoi de dialog. si cu asta am priceput ca ma chinuisem atatia ani in zadar, era totul atat de simplu, era vorba doar de comunicarea unor continuturi cu suflet in ele.
iar acum, cand sunt iar pe cale sa-mi iau zborul spre doua destinatii externe in scop profesional, realizez ca vocatia mea de filolog e doar punctul de plecare. in realitate, nici turista nu sunt, cum credeam. nu, sunt la mine acasa pe alte meridiane, ca sa ma traiesc in alte ipostaze, sa ma prind cum stau lucrurile cu mine si universul, poate de aceea imi sunt si atat de necesare calatoriile, pentru a ma vedea si verifica in diferite ipostaze. asa ca nu mai tin sa bifez destinatii, curiozitatea mea e legata de cum voi reactiona eu la ele, ce au ele sa-mi spuna. si ce am eu de spus despre mine oamenilor cu care vin in contact.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu