cavalerul

statea a. cateodata si se uita la g. si la inceput nu-i venea sa creada ce vegeteaza langa ea. apoi, dupa ceva vreme, la fel de nelamurita era. dar cum e? e incredibil de frumos, ca in vise. iar el, needificat. ce sa faca cu a.? alta data, in salina de la tg. ocna, tot ea a facut iar o confuzie capitala, dar pentru care de data aia a fost rasplatita o imbratisare compatimitoare, si anume, a luat macheta unui detinut, prin al carui cap fara chip isi varau scolarii veniti cu doamna invatatoare fetele si ranjeau la fotograf, ei bine, a., despre care putini stiu ca are mici probleme cu acomodarea vederii la intuneric, a crezut ca e un cavaler! Oh, God, ce fiinta normala de pe terra poate vedea asa ceva, fie si numai in imaginatie? de asta se si uita a. la g. si nu pricepea niciodata despre ce e vorba, cu toate talentele ei divinatorii si lecturistice. dar un lucru era sigur, cu cat g. devenea mai greu de citit, cu atat a. trebuia sa se consoleze cu mai multe carti, in speranta castigarii a mai multa experienta. g. habar nu avea ca in viata a. fusese un moment cand se trezise dintr-o anestezie de adevaratelea si ii fugea tavanul in toate directiile, dupa care fusese intrebata ce a visat si raspunsese prompt ca "un cavaler cu o armura aurie". dar g. nu crede in vise, nu pentru ca nu e superstitios, ci pentru ca interpretarea de texte nu e punctul lui forte. si cu toate astea, pariez ca a. nu a sters nici acum pozele din acea instructiva excursie.