zilele astea nici macar cuvintele nu m-au mai putut salva. s-a creat in jurul meu un vid si iar n-am priceput nimic, iar au trecut zile fara sens, repede, inghitindu-ma, ieri am tresarit cand m-am trezit strigata pe nume, si a durat cateva fractiuni de secunda sa-mi amintesc de unde ma stiam, si apoi mi-a fost iar bine cu mine, m-am intors la mine.
letters to juliet, doi ochi incredibil de albastri care erau al celor doua ele, din care una semana izbitor cu n., si m-a urmarit tot filmul gandul la ea si la fiul ei, la apropierea neasteptata creata intre noi in seara de 7, cand am cunoscut-o, la casa ei de la marginea padurii, la trasaturile pe care nu le regaseam la l. si care, cu toate astea, mi-o aduceau si mai langa mine, n., grila de interpretare a lui l. prea multe nu mi-a spus filmul, eram dupa multa vreme la un cinema, o comedie romantica vaporoasa de vara, din care ce am inteles e ca italia ori ma va cuceri iremediabil, ori ma va sufoca. peisajele toscanei, cu chiparosi si vegetatie rupta dintr-un tablou de boticelli, coline domoale si somnolente, izvorand miraje la tot pasul, vii in al caror hatis te pierzi si nu mai stii de tine.
si apoi, in alta zi, am ajuns din intamplare la d., nu stiu cine mergea in locul meu, vantul arunca razele de soare in umbre derutante peste cladiri, sa-l gasesc pe m., pe care il revazusem dupa vreo 5 ani (cred) pe 6 februarie la romana, perindandu-se volatil prin multime, si acum nu voiam nimic, in mod sigur nu ma mai tine minte, decat sa-i confirm ca are dreptate, nu sunt asa puternica cum estimasem atunci. si m. nu era, nici eu nu am vrut sa fortez si sa-l caut mai departe, doar ca am stiut in momentele de vecernie din nou unde ma aflu, iar mi s-au infipt radacinile in pamant.
si cu toate astea ieri am tresarit cand o colega m-a strigat pe nume, si am refacut drumul spre alta vecernie, si m-am lamurit si de data asta unde stau, si la sfarsit am privit in sus cu ochii in lacrimi si L-am asigurat ca am inteles. mai ales, am multumit pentru ce am primit in ultima vreme secvential si ce nu am vrut sau nu mi s-a dat spre pastrare.
si cu asta poate incepe vara mea de penitenta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu