in and out of time

e de multe ori ca si cum as fi sarit peste anotimpuri, peste ani, un sentiment de irealitate. si in orasul pe care il iubesc atata nimic nu mai pare sa aiba sens. e o vara fara absolut nici un rost in momentul de fata, cu mine asteptand sa treaca. si cand va veni toamna, imi voi spune ca va trece si ea, si apoi, ca trebuie sa treaca si iarna. am epuizat azi, mental si nu numai, topografii bucurestene, din dorinta de a digera lacom etape, doar ca apetitul meu era la cote infime, si peste tot ma insotea o senzatie dezarmanta de saturatie. pana si iesirea triumfala a episcopului de la patriarhie se desfasura intr-o liniste angoazanta de dinaintea ploii, ca la o inmormantare cu audienta redusa. si tot asa, ca o ploaie incapatanata care nu vrea sa inceteze, m-am scurs catre casa. singurul lucru care are sens pe lumea asta sunt visele noastre, sau in termeni crestini, speranta.