bolta

e un topos care imi staruie in minte de cateva zile: bolta. de la intrarea sau iesirea dintr-o casa, universitate, si cel mai frumos din curtea unei manastiri. un moment de imortalizat, care bate in cuie un ciclu, inaugural, sau de final. si in camera din convento san michele erau bolti, si pe hol, si de cand m-am intors le-am salutat deasupra capului in pitar mos. asadar zi de zi ma incadreaza proteguitor, fara ca eu sa fi remarcat in 11 de ani. si cand am iesit ieri de la o alta admitere, fara cuvinte dupa ore intregi de corectura si ascultare, au fost cateva secunde de gratie cand m-am pomenit in prag. sentimentul insolit ca nu sunt singura, ca in fata e cineva care ma priveste, sau si deasupra, si la dreapta si la stanga, mii de ochi ca serafimi batand din miliarde de aripi. sub o bolta m-am vazut de exemplu si intr-o poza de la botez, in bratele mamei, la iesirea din biserica. si tot langa o bolta eram pozata la o manastire pe un varf de munte, cred ca magura, cu l. ultima poza. arhetipuri ale umanului in ipostaze ale desavarsirii, reale sau cautate.