in urmele din asfalt s-a gravat respiratia ta,
si nu mai pot calca nicaieri, de teama sa nu-ti sterg urmele:
sunt numai pasii tai in drumurile mele, pentru ca
nu mai sunt ale mele,
si bulevardele tac in ritmul soaptelor tale,
si miscarile intre puncte a si b
sunt cu tinta ratata, pentru ca nu stiu de unde sa te mai iau,
dar refac itinerarii redescriind aure de familiaritate,
incet, calm, ca sa te regasesc in ele.
si dupa ce sorb din aerul respirat de tine
ma intorc acasa cu sufletul oxigenat
ca sa te visez,
ca pleci,
si strabat codri si pesteri sa te prind,
si te pierd si acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu