münchen, vara

münchen, total altfel decat pana acuma, vara ca o afrodita in deplinatatea feminitatii ei, vilele elegante si somnolente din pasing, imprudenta mea de a incalta numitele sandale veronesse si de a ma alege cu rani. caldura era in stare sa-mi reduca perceptiile la contemplari tacute de tip exclusiv vizual. si cand duminica, dupa slujba de la alter peter, apar la bayerische staatsbibliothek in faldurile unei rochii pana in pamant de culoarea prunei, primesc un mesaj cu un link catre taylor swift, love story, si o floare, si intreb ce legatura are cu mine, la care fireste ca nu mai vine nici o replica, doar asa, ca o ironie amara, eventual si la post festumul de vineri, in amintirea lui 7 iulie, cand iar am uitat ca e vineri, zi cu program scurt, si ca in romania era ora 3, si ca e zi de herastrau, si i-am urat un penibil "servici usor", dupa care m-am uluit cum reusesc mereu sa-l conving de contrariu. si mai grav e diagnosticul pus de l., cunostinta din avion, dar iar ma fac ca fentez realitatea, deliberat, fiindca altfel eu stiu cel mai bine cat de banala e si m-am ferit mereu de prozaic.
si desi eram absolut convinsa ca dupa italia nu ma mai poate clinti nimic de la locul meu, s-a intamplat iar. probabil aceasta inmormantare la care nu mai ajung, sau pe care nu o las sa aiba loc, sau, si mai probabil,in urma careia port doliu. la intoarcere, am zburat via sibiu, si pe drum de la sibiu la bucuresti, ramasesera in avion vreo 5 persoane, si traversam muntii, si la un moment dat vad un baraj, un rau tulbure si trist, si in mintea mea e vidraru sau vidra, si izbucnesc instant in lacrimi, care cad cu zgomot pe obraji si de acolo pe hublou, si poate mai departe in rau, printre perdeaua de nori, sub care se formase un curcubeu, si vine stewardul si ma intreaba daca vreau sa beau ceva, si mi-e ingrozitor de jena de cum arat, si ii spun ca nu. eram oricum inecata.
si cobor la bucuresti demna din avion si ma izbeste la otopeni un val de caldura, si mi-e o sila viscerala de vest, de modernitate, de acest secol damnat, chiar si de cum am citit iar ca iesita din minti la muenchen, de oameni confuzi, de exaltarea nevoilor trupului, de necesitati si imperative sociale. din fericire, in spatiul ortodox sunt din nou acasa.