tara bilantului

cum se face ca iar timpul se contracta din ce in ce mai mult, si sunt doar ani, secvente de gratie in decursul existentei noastre milimetrice, in care Cerul ingaduie sa simtim ca traim? anul trecut reusisem sa ies din timp, si din februarie incoace am revenit, asa, ca la o aterizare inceata, prudenta si previzibila, dar la care rotile scrasnesc, incapatanandu-se sa refaca aderenta cu solul. astfel ca am ajuns de vreo saptamana sa ma confrunt neputincioasa cu imposibila iminenta a unui alt zbor. pentru ca de prin mai anul trecut soarele stralucea altfel, lumina se dispersa altfel, aerul mirosea altfel, si acum nu-mi ramane altceva de facut decat sa inspir cat mai adanc arome imortalizate in subconstient.
poate e doar germania de vina, tara in care se implinesc vise si mor sperante, cum mi s-a intamplat mie mereu. monitorul evolutiei mele profesionale, barometrul succeselor mele, cu corifeii pe care nu-i mai pot impresiona prin carti si articole, nici macar prin proiectul de la iasi, care e cea mai mare realizare de mult timp incoace, care au gasit potrivit sa-mi reproseze de data asta ambitia excesiva. nu, de data asta s. a privit tinta spre inelarul stang si a pus reprosator o intrebare, pentru ca in noiembrie aflase ceva de la mine care ii intretinea curiozitatea, si a trebuit sa ma scuz cumva ca i-am inselat asteptarile, eu, care niciodata nu l-am dezamagit, pe el, s., mentorul meu stiintific si idolul meu multa vreme. stateam in biroul lui cu esarfa roz de anul trecut, erau peste 30 de grade, a intrat managerul lor si nu intelegea cum rezist infasurata in ea, dar nu stia ca ma simteam infasurata in flori, si atunci mi s-a facut cumplit de cald, am simtit ca ma sufoc, ca imprimeul ma strange de gat, si m´-am jenat pana la ultimul grad de ce am putut sa nu las sa se intample. si acum mai primesc sfaturi ca trebuia sa mai am rabdare, numai ca putina lume stie ce greu imi e mie in lumea asta cu un suflet care nu-i apartine si care se pune de-a curmezisul a ceea ce in vietile altora vine firesc. si s. era mai necajit decat mine cand a aflat motivul, ca de fapt a fost un sacrificiu pentru viata stiintifica. suna pompos si artificial, si din asta nu e adevarat decat ca scrisul face parte din mine si ca nu pot fiinta altfel. doar ca l-am linistit eu, spunandu-i ca sunt multumita de viata mea, si s-a linistit si el.
atata ca toata lumea asta, binevoitoare sau imbecila, uita un lucru esential: ca nu se clinteste fir de par fara stirea lui Dumnezeu. si ca ce e pe pamant si tine de teluric trece.