lacomia

simteam de ceva vreme asta, ca s-a sfarsit iremediabil. si e adevarat. cred ca suntem nostalgici dupa ipostaze ale propriului eu. ale eului care se detaseaza de cel pe care-l purtam zilnic pana la rutinizare. in momentul in care simti ca eul tau topeste osmotic generatiile anterioare de euri inscrise in adn, te si gandesti ca esti pe punctul sa inchei un ciclu evolutiv si sa predai stafeta mai departe. in mod sigur aviditatea de a trai, setea exacerbata de simtire, e tot un pacat corespondent al lacomiei. si lacomia stim bine ca se domoleste prin cumpatare. daca suntem crestini, se presupune ca trebuie sa fim in stare sa ne luam Crucea.