pentru d.

e d., cea mai incredibila prezenta din viata mea, de nici un an incoace. atat de fragila si atat de puternica. fara sa vrea nimic in schimb, ba chiar protestand energic la fiecare gest al meu de recunostinta. care imi stie cv-ul mai bine decat mine, cred ca si simte miscarile sufletului meu, pentru ca suna uneori si spune ca s-a gandit ca e ceva. alteori nu ma mai intreb ce e, pentru ca e parte din mine. cel mai serios plan de viitor e ca va fi nasa fetitei mele. propunere la care s-a topit, literalmente. dar, ca toate lucrurile pe care mi le doresc prea mult, trebuie sa mai mai astept. de la d. am invatat sa am rabdare, sa nu ma iau dupa prima impresie, sa dau sanse, sa-mi iau Crucea si sa nu ma mai vait. si puterea cu care m-a incurajat cand am fost la pamant tot de Sus vine, si nu stiu pe nimeni mai daruit si mai traitor decat ea, fara sa degenereze in cabotinism, fundamentalism si sa raneasca. niciodata d. nu a spus un singur cuvant rautacios sau nelalocul lui, si cand a simtit cea mai mica unda de suparare in tonul sau privirea mea, a actionat instant, remediind. cred ca e singura persoana la care nu am ridicat niciodata tonul, pentru ca nu am avut de ce. nu stiu de ce pun gandurile astea pe blog, poate ca pentru ca pe 30 e ziua ei si lumea asta nu e prea darnica cu ea, si iar zic ca numai Cerul ii da puterea sa duca cu infinita seninatate si blandete ce duce, dar si cu multa fermitate. d. e o combinatie minunata de filolog si teolog, si de aici am asteptat mereu discutii palpitante despre texte si dogmatisme pe care sa mi le impuna cu personalitatea ei de leu. nimic din astea, in mod surprinzator suntem de acord in opiniile critice, cu mici variatiuni pe care le brodam in functie de firea fiecareia, eu, cu tivituri poetice, ea cu distantarea celui care stie ca sunt doar artefacte, fara sa le idolatrizeze, cum fac eu, transformandu-ma in vestala lor.
si cu asta, desi ea nu-mi citeste blogul, ii multumesc ca exista si lui Dumnezeu ca mi-a facut parte de asa suflet langa mine.