inceputul din toamna

sambata seara m-am nimerit pe acasa.tv, ceea ce nu se intampla decat in vremurile bune, in duminicile in care vanam cate-un sirop. de data asta, siropul m-a luat pe neasteptate, l-am recunoscut imediat si nu m-am mai putut dezlipi de ecran. stiam ca se termina trist, dar nu stiam de ce, care era forta declansatoare a conflictului. apoi m-am mai gandit o data, partenera murea in final de o boala incurabila, deci fara ca el sa fi contribuit in vreun fel la asta. atunci de ce am insistat sa ma uit? pentru ca filmul se altoia oricum pe o poveste de dragoste, si am obosit sa ma gandesc la finaluri. din toata istoria,trecand peste jocul bun, dar in nota obisnuita,groaznic de frivol-gretoasa, de eternal dandy, al lui richard gere, am inteles ca dragostea sfideaza timpul si ca prin lentila ei nu suntem decat intr-un singur fel: tineri si fericiti. ca intr-o revenire la starea paradisiaca a inceputurilor. si cum ne nastem cu nostalgia intoarcerii, pentru ca divinitatea a sadit in noi un sambure cosubstantial de absolut, suntem condamnati la incercari de recapitulare a lor. in mod paradoxal, pentru mine toamna a insemnat mereu un inceput, si ma intrebam cum sa incep anul asta, pentru ca el a inceput de fapt la 1 ianuarie si in sufletul meu se va termina la sfarsitul lui decembrie, doar ca din "toamna la new york" am priceput ca poti incepe viata oricand. sau, in termeni crestini, poti sa cazi, dar esential e sa te ridici.