azi am fost, ca in fiecare octombrie pe timpul asta, sa-l salut personal de ziua lui pe Sf. Dimitrie Basarabov. La asta m-am gandit prima data, pentru ca a devenit o traditie, desi poate era cazul sa ofer intaia ofranda a gandurilor mele Sf. Cruci. am avut suficient timp sa ma rememorez de vreo cativa ani pe dealul patriarhiei, si anul asta mai aveam multe alte clipe de trecut in revista, numai ca am uitat realmente sa o fac, sau daca da, atunci in mare trecere, ca atunci cand iti amintesti ca e ziua cand a fost executat un criminal, si ti-e mila de el si de tine, care ai asistat, si ii dai ceva de pomana. dintre tovarasii pelerini am remarcat un tatic care s-a asezat la rand cu copilul langa sotia care ii astepta. mai intai a intrat copilul, furisandu-se prin gardul albastru al jandarmeriei: nu am mai vazut demult atata bucurie in ochii cuiva, ca in momentul in care a navalit si a luat-o de gat pe mami, coplesind-o. taticul a intentionat un gest de intensitate asemanatoare, sarind direct sa o sarute, dar s-a ales respins. mamica s-a jenat in public. judecand dupa varsta baietelului, trebuie ca aveau in jur de 10 ani de casnicie. probabil ca nu se vazusera de ceva vreme?
altfel, azi gandurile mele nu au fost nicaieri, am indurat neputincioasa raze care m-au orbit, apoi, pe ultimii metri spre Sfanta Relicva si Sfintele Moaste, soarele se tupila pe dupa copaci de jar, poleind un drum. pe al meu ma rog numai sa-l lumineze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu