wrong, again!

deci da, a venit si explicatia, fix la o zi dupa ce am aruncat gutuia devenita inutila la gunoi. prilej cu care mi-am dat seama cat de usor putem fi, la randul nostru, raniti, cum reusesc cei din jurul meu cu infinita lejeritate sa scormoneasca in juliturile din care speram sa nu mai iasa nimic. in realitate, nimeni nu a inteles niciodata nimic despre mine, si eu imi devin prin asta pe zi ce trece mai transparenta. in definitiv, nu ei sunt de invinuit, ci noi, eu, ca ma incapatanez sa cred in oameni, sa-i creditez cu spirit de autoliza, no matter ce e in capul lor, eu, care nu invat odata sa nu imi mai pese. cum de nu obosesc in a aseza cate o aureola pe crestetul lor, de unde rabdarea asta neconstructiva, perseverenta in eroare, multumitul cu putin?!