revenind la herta mueller, pentru ca am fost intrebata cine cred ca va castiga anul acesta premiul nobel. post festum si factum: l-as fi propus pe llosa, sunt incantata pana la debordare de decizia juriului. insa din doua una: ori am cazut in capcana familiaritatii, din care pricina o blamez pe herta mueller, ori, si mai probabil, cartile sunt ca oamenii: fascinant de variate, dar pana la urma din acelasi aluat!
care aluat are aceleasi ingrediente, in proportii si combinatii diferite, dar intrebuintabil in acelasi scop. respectiv, suntem, ca cititori, supusi unui miraj autoasumat, si stabilim ierarhii grefate pe pre-judecari ale celorlalti in functie de starea de agregare a aluatului din momente mai mult sau mai putin alese arbitrar...
de ce sa fie orhan pamuk mai bun decat naghib mahfuz, sau il putem compara pe garcia marquez cu thomas mann? aici eu insami sunt un exemplu cras de subiectivism, cand, oricat de mare adeziunea la literatura sudamericana, nu as accepta nici un moment sa pun centimetrul pe cea mai insignifianta scriere a autorului german. care nu m-a marcat dintr-un motiv pur afectiv sau de educatie, prin definitie vibrez prost cu literatura germana, ci l-am gasit de cand am deschis ochii de cititor profesionist, fara dubii, desavarsit. fireste ca nu exista perfectiune pe lumea asta, dar pentru mine mann e de departe "cel mai perfect". nu am mai intalnit la nimeni o precizie imbinata cu o asemenea lucida senzualitate a frazei, o modulatie morganatica a ritmului, lentoarea aparenta cu care cuvintele trec sagalnic unele pe landa altele, cu unduiri si promisiuni care de multe ori intind coarda enuntului pe jumatate de pagina, taindu-ti respiratia. numai ca la thomas mann presimtirea se indeplineste, asteptarea e de scurta durata, ductul e ferm si nesovaielnic,el insusi se prezinta ca un autor de incredere.
pana la urma, sunt coordonate de context, inclusiv politic, ce incoroneaza pe unii, iar pe altii ii scufunda in anonimat, sau, si mai rau, ii lasa lancezi in mocirla duzinelor. a fi sau nu ales nu e, de multe ori, o chestiune de merit, ci de providenta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu