impotriva substitutelor

am inteles zilele trecute cam ce trebuie sa fi trait anul trecut cineva care isi ia ramas bun de la o taina pe care o va pastra totusi in suflet toata viata. si eu am purtat un nume si un sfant cu mine pe drumurile din pustie sau printre bananieri si curmali, gata sa cred ca sunt pe punctul de a realiza o suprapunere. inca mai cred in posibilitatea materializarii ei candva. si intrucatva ma ingrijoreaza gandirea mea in arhetipuri. sunt convinsa ca am consumat acele etape de viata incat sa nu am nevoie de confirmari prin prezenta, asa cum nu era neaparata nevoie sa ajung in Tara Sfanta ca sa cred in El. dincolo de stolurile de ganduri negre din zilele anterioare vizitei la Mormantul Sfant, am realizat ca mintea noastra e grozav de marginita si ca darul discernamantului e o harisma rara. pe care nu o primim tot din pricina incapatanarii noastre, din refuzul taierii voii. cum bine spunea cineva, avem nevoie de calauzirea Lui in aceasta viata amagitoare. unii se amagesc singuri, se arunca in panza paianjenului de buna voie, inghit hulpav iluzii, pe post de substitut de realitate. ar trebui poate sa ne intrebam de ce nu suntem multumiti cu realitatea pe care o primim. candva m-am rugat sa schimb lumea, ma rog, la scara mica, microcosmosul in care activez. la zidul plangerii, duhovnicul meu spunea ca ii e foarte bine cu Hristos si asta ii e suficient. de ce sa cautam substitute, intreb eu? prin asta nu facem decat sa-i demonstram lipsa de incredere. de ce preferam clipa vesniciei? pentru ca suntem inca foarte strans legati de lume. de ce consimtim la inceputuri, desi stim ca nu putem continua, ca de fapt nu vrem sau exista impedimente? iarasi o lipsa de consecventa si o dovada ca nu suntem de incredere. suntem noi insine, crestinii declarati, fanfaroni. in spuse, in vorbe, in priviri, in roadele fetide ale imaginatiei ce calchiaza lamentabil scene de film si pasaje din lecturi de adolescenta. in capitularea reprezentarilor in fata constiintei si evidentei. in ezitarea de a spune nu cand drumul nu duce nicaieri. in coabitarea cu inselarea, intuitia falsa, pseudomodele, proiecte si aspiratii de bifat. de ce ne incalcam in mod deliberat libertatea? de ce nu vrem cu niciun pret sa ne onoram statutul de oameni si prin asta pe Creator?