azi mi s-a insinuat zburdalnic gandul de a include in itinerariul de saptamana viitoare si, chiar, taman, suprema, magnifica, bellissima roma! desi, imprumutand pliante si lasandu-ma initiata, m-am trezit spunand ca mi-e teama sa nu lesin de atata frumusete. vorbeam serios. cu fiecare ora ma obisnuiesc cu gandul si imi face bine, initial ma gandeam sa nu ma prapadesc, despre napoli se spune "vedi napoli, poi mori", dar eu as adapta zicala romei.
am incercat in fel si chip sa ma calmez, spunandu-mi ca sunt in definitiv artefacte, botticelli si rafael, michellangelo si da vinci erau oameni ca toti oamenii, come on, get real! dincolo de picturile in sine, cu care am crescut efectiv din albumele cumparate de parintii mei, undeva cand eram prin clasa a 2a sau a 3a, si de istoria unei civilizatii din care facem parte indiferent ce parere au italienii sau vesteuropenii, cred ca ma fascineaza pana la ameteala si veneratie, cum altfel, dar una nelinistita, gandul la sfintii perindati la roma, sau care si-au pecetluit tocmai acolo destinul martiric. si dincolo de asta, natura, Doamne sfinte, o sa zac in extaz zile si noptile n-am sa mai pot dormi, soarele care lumineaza altfel, aerul cu arome mediteraneene, ape de turcoaz. cum sa reziste un muritor la atata splendoare? cu ocazia asta imi vine in minte ce mi-a spus in 2003 un calugar de la manastirea sinaia, care mi-a si deschis ochii cu privire la ce cautam atunci, in fine, la un moment dat imi spune ca o pasiune aparent inofensiva precum cea pentru flori poate degenera in patima si deveni periculoasa. la vremea aceea nu mi s-a parut nimerit deloc exemplul, asa cum si eu dau unele destul de nereusite cand trebuie sa le explic stundentilor ceva si nu-mi vine in minte altceva mai bun. dar avea perfecta dreptate, trebui sa ne stapanim: pe noi insine, tot timpul, suntem ingrozitor si nebanuit de vulnerabili. si cu asta incerc sa ma conving si pe mine ca de fapt it's no big deal ca ma duc sa ma intalnesc acolo cu capela sixtina, mormantul Sfantului Petru, arenele care nasteau sfinti crestini, pentru ca de fapt suntem acasa peste tot in universul asta. unul dintre avantajele de a fi oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu