BBU

am plecat iar pe nepusa masa, de data asta in italia, si nu aveam mare lucru in minte decat ca trebuie sa bifez niste obiective, of, pragmatismul asta al meu pe care taman cine trebuie sa il vada nu il vede, iar cine nu, se simte lezat de el. si de vreo aproape doua saptamani de cand m-am intors tac ca un peste, siderata, fara replica. italia nu m-a redus la tacere, cum s-ar crede, mi-a furnizat insa TOATE raspunsurile de care aveam nevoie. TOATE. asa ceva e incredibil.
inca de la aeroportul baneasa, ca de altul nu putea fi vorba, singurul zbor spre napoli era cu escala si imi pare rau sa o recunosc, dar am obosit sa schimb avioane si lucruri, atmosfera balcanica a fost inlocuita de un haos pe care doua ore mai tarziu aveam sa-l categorisesc drept mediteranean. papornite all over the place, oameni disperati sa se urce intr-un autobuz cat mai repede,incat pentru mine chiar a devenit dilematic in care ma arunc, pentru ca BBU nu are porti de imbarcare, pe biletul meu nu scria nimic, decat destinatia finala, si de deschide o usa care da afara, si sunt 2 autobuze, no. 6 si no.9, si nici pe ele nu scrie nimic, si in discutie intra inca vreo 3 aeroporturi din italia, si ma intreb unde vreau sa ajung eu de fapt, ca imi e totuna pana la urma, numai ca intreb sfioasa care autobuz duce spre napoli si mi se raspunde cu o imensa nonsalanta. si imi pare bine ca macar aici nimeni nu arunca nimanui cu praf in ochi si nu strica orzul pe gaste, cum fac eu, platind polite enorme pentru bunuri care nu-mi apartin, aici nimeni nu vinde iluzii, pentru ca acceptam cu totii conventia unui zbor low cost. si nici nu am asteptat mai mult, doar ca eram pentru prima data in postura respectiva si ma miram. desi coada de la security check semana cu ce se intampla pe vremea lui ceausescu in alimentare, nimeni nu se imbulzea, nimeni nu profera comentarii acide la adresa auroritatilor aeroportuare, o pereche de indragostiti plecati in vacanta isi lua cu satisfactie adio pentru o saptamana de la tara in care, la intoarcerea lor, se va afla daca motiunea va trece sau nu. in rest, lume plecata la munca, obidita de greutati, spasita si mult pre ingrijorata ca sa emita pretentii.
de care uitasem si eu, care nu aveam asteptari deliberate de la italia, doar sa nu atrag atentia mafiei napolitane si ma intorc cu bine. n-am avut asemenea emotii de la primul meu zbor ever, numai ca acuma nu-mi era teama de avioane, ci de oameni.