in cerc

soarele m-a privit azi cu un ochi de sticla,
tulbure, cangrenat, rotindu-se nesigur,
i-am raspuns cu bezele dintr-o manusa lila,
inmuiata de mai multa vreme in sange de vanat proaspat.
peste zi, vantul a executat spasmatic cativa copaci langa zidul
unde m-am chircit in noptile de nesomn si am schitat cu litere de grafitti soarta mea si a ta.
cand a inceput sa ciupeasca din el, am inteles ca venise numai pentru mine,
pasarea cu cioc de rubin din ultima poezie a lui labis,
pe o strada cu tramvaie
te vad dublu, odata mic si apoi mare,
si apoi in ordine inversa, pana cand cercul e complet,
si de maine viata incepe din nou.

indigestie

linistea mea e o perna din care ies fulgii si imi inteapa obrazul,
o lumanare careia trebuie in fiecare zi sa-i scurtez fitilul.
diminetile in care nu mai am amintiri si fac cu ochiul unei existente anterioare
tasnesc din mine si imi acopera miocardul cu o patura de lalea,
intre timp nu mai tin minte unde duceau pasii din poza salvata in telefon
intr-o dupa amiaza de iarna, printre copaci fara nume,
vara a mistuit barbar viscere,
din care nu a mai ramas decat cenusa cu gust de smoala.
as vrea sa vars la vara si la iarna, in nopti cu bezna si cucuvele,
si sa-mi golesc stomacul din creier si inima
de ce nu am putut digera natural.

...

zypresse. trauerzypresse. copac al vietii si al mortii. cel mai bine mi-a fost din vara trecuta si pana acum in perioada in care nu am mai scris pe blog.

vara de penitenta

zilele astea nici macar cuvintele nu m-au mai putut salva. s-a creat in jurul meu un vid si iar n-am priceput nimic, iar au trecut zile fara sens, repede, inghitindu-ma, ieri am tresarit cand m-am trezit strigata pe nume, si a durat cateva fractiuni de secunda sa-mi amintesc de unde ma stiam, si apoi mi-a fost iar bine cu mine, m-am intors la mine.
letters to juliet, doi ochi incredibil de albastri care erau al celor doua ele, din care una semana izbitor cu n., si m-a urmarit tot filmul gandul la ea si la fiul ei, la apropierea neasteptata creata intre noi in seara de 7, cand am cunoscut-o, la casa ei de la marginea padurii, la trasaturile pe care nu le regaseam la l. si care, cu toate astea, mi-o aduceau si mai langa mine, n., grila de interpretare a lui l. prea multe nu mi-a spus filmul, eram dupa multa vreme la un cinema, o comedie romantica vaporoasa de vara, din care ce am inteles e ca italia ori ma va cuceri iremediabil, ori ma va sufoca. peisajele toscanei, cu chiparosi si vegetatie rupta dintr-un tablou de boticelli, coline domoale si somnolente, izvorand miraje la tot pasul, vii in al caror hatis te pierzi si nu mai stii de tine.
si apoi, in alta zi, am ajuns din intamplare la d., nu stiu cine mergea in locul meu, vantul arunca razele de soare in umbre derutante peste cladiri, sa-l gasesc pe m., pe care il revazusem dupa vreo 5 ani (cred) pe 6 februarie la romana, perindandu-se volatil prin multime, si acum nu voiam nimic, in mod sigur nu ma mai tine minte, decat sa-i confirm ca are dreptate, nu sunt asa puternica cum estimasem atunci. si m. nu era, nici eu nu am vrut sa fortez si sa-l caut mai departe, doar ca am stiut in momentele de vecernie din nou unde ma aflu, iar mi s-au infipt radacinile in pamant.
si cu toate astea ieri am tresarit cand o colega m-a strigat pe nume, si am refacut drumul spre alta vecernie, si m-am lamurit si de data asta unde stau, si la sfarsit am privit in sus cu ochii in lacrimi si L-am asigurat ca am inteles. mai ales, am multumit pentru ce am primit in ultima vreme secvential si ce nu am vrut sau nu mi s-a dat spre pastrare.
si cu asta poate incepe vara mea de penitenta.

cavalerul

statea a. cateodata si se uita la g. si la inceput nu-i venea sa creada ce vegeteaza langa ea. apoi, dupa ceva vreme, la fel de nelamurita era. dar cum e? e incredibil de frumos, ca in vise. iar el, needificat. ce sa faca cu a.? alta data, in salina de la tg. ocna, tot ea a facut iar o confuzie capitala, dar pentru care de data aia a fost rasplatita o imbratisare compatimitoare, si anume, a luat macheta unui detinut, prin al carui cap fara chip isi varau scolarii veniti cu doamna invatatoare fetele si ranjeau la fotograf, ei bine, a., despre care putini stiu ca are mici probleme cu acomodarea vederii la intuneric, a crezut ca e un cavaler! Oh, God, ce fiinta normala de pe terra poate vedea asa ceva, fie si numai in imaginatie? de asta se si uita a. la g. si nu pricepea niciodata despre ce e vorba, cu toate talentele ei divinatorii si lecturistice. dar un lucru era sigur, cu cat g. devenea mai greu de citit, cu atat a. trebuia sa se consoleze cu mai multe carti, in speranta castigarii a mai multa experienta. g. habar nu avea ca in viata a. fusese un moment cand se trezise dintr-o anestezie de adevaratelea si ii fugea tavanul in toate directiile, dupa care fusese intrebata ce a visat si raspunsese prompt ca "un cavaler cu o armura aurie". dar g. nu crede in vise, nu pentru ca nu e superstitios, ci pentru ca interpretarea de texte nu e punctul lui forte. si cu toate astea, pariez ca a. nu a sters nici acum pozele din acea instructiva excursie.

the end

am un feeling nou, de sambata seara, cvasi, cand am primit raspunsul pe care il asteptam de ceva vreme. m-am prins, si nimeni si nimic nu o sa-mi mai stea in cale. e cum stiam. nu credeam ca sufletul unui om poate sa simta cu atata acuratete si sa nu se insele. din vara si pana acum m-am torturat cu intrebari si scenarii, cand in definitiv era asa simplu. pe cineva ca mine nu inseala prima impresie. am un al zecelea simt, or something like that, sau poate doar in inger pazitor mai militant. deci e adevarat. s-a terminat tot cosmarul.

recapitulari

sambata cu ploaie si gold fm, all over the place, pana si in autobuz, cand mi-am calcat pe inima si mi-am indesat castile in urechi, ceea ce nu voiam sa fac ever, si a fost ca in masina lui l. in drum spre iesirea din bucuresti, unde iar nu am inteles de ce trebuise sa ocoleasca juma de oras, da never mind, mie imi plac caile ocolite si NU lucrurile la care nu gasesc explicatie si ma anxieteaza. si pe cat uram de mult gold fm, pe atat de mult m-a anesteziat ieri, cand pe calea victoriei, seara tarziu, dar tot cu gold fm in urechi, am gasit ragaz sa-mi ascult tocurile alaturi de "neverending story" strabatand temerare bulevardul pe care-l iubesc mai mult ca pe oricare altul din lumea asta. asta pentru ca imi propusesem sa ma desensibilizez in vitro, frecventand locuri dureroase ca sa prind curaj, si iar imi batea inima sprintar, si iar zambeam unor ganduri indepartate, unor seri de toamna nehotarate, si cand am trecut prin zona dintre sala palatului si novotel s-a ingrosat gluma si am ajuns in recapitularile mele la iarna, si nu mai era nimic de ras, decat cum imi supurau ranile de imi venea saßmi amputez membrele respective, si in cele din urma, in zona dintre capsa si fantani a devenit insuportabil si am fost nevoita sa dau volumul de la 2 la 5, si slava Domnului ca era freddy mercury cu "we are the champions", si dupa ce a venit autobuzul si am ajuns la sincai, nu intelegeam de ce nu face la dreapta, si mi-am dat cu intarziere seama de ce, si m-am bucurat, pentru ca pe calea victoriei mirosea a tei, iar eu metabolizasem o vara si o iarna. cu succes, cum altfel?