vara inainte si dupa la tara

nichts scheint richtig zu sein, und doch ist alles so richtig in seinem verzweifelten elend. ca de obicei, vechea traiectorie, dar acum cu mult mai rau, sfarsind prin a inchide telefoane si intrerupe conversatii de consiliere pe fb. Sunt stoarsa, efectiv. am condus, si la ducere si la intoarcere, ca in transa, simtind ca abia mai am putere sa schimb vitezele. incerc sa fac sa fie totul ca anul trecut, dar am pierdut punctele de reper, sau mai precis pendulul e vesnica deprimare. ma consoleaza serile m.c., cu jurnalul lui "ZEN", care e cronica a ceea ce se ascunde dincolo de succes; fraze repetate de nu stiu cate ori cu "sunt teribil de nefericit". cum priveste cu infinita "duiosie", cuvantul lui d. cand se gandeste la mine, chipurile, mutrita micutului gabriel, in care isi regaseste si nu trasaturile, si pentru asta il iubeste si mai mult. i'm sick and tired de amintirea lui b., frecventand fantomatic camera de la c. si privindu-ma absent din coacazul plantat de el. ma lasa rece, efectiv. pot sa-mi caut nu stiu cate lucruri si oameni sa ma fascineze. dar nici asta nu-mi mai lipseste. simt cum ma dezintegrez, singurul obiect stabil era corsa la 120 km/h. incerc sa ma gandesc la ce ar mai putea fi nou. si bine. nu cutez sa sper. acum aproape un an totul avea sens, sau nu, in deruta mea nu, dar era nou si datator de speranta.saptamana trecuta credeam ca se deschide o poarta, fara sa astept nimic, propunandu-mi doar sa ofer, sa vindec. tot o masina albastra, langa parc, la amurg, o privire verde prin ochii mei si dincolo, scrutandu-mi tot adn-ul, si in secunda urmatoare verdictul linistitor ca nu. formidabil ce repede a decis totul. am planurile obisnuite, sa termin cartea in vara asta, si articolul pentru paris, din octombrie. cu sevilla, sa vedem, inca nu stiu cat ma mai tin curelele. c. e o imensa dilema nerezolvata, nu stiu de ce iubesc locurile de acolo pana la autoliza, fara speranta, si in secunda doi ma urasc pentru asta. as vrea sa le mut in alt spatiu, in alt timp, cu alti oameni, cu cei care erau in copilaria mea. a. va naste un baietel zilele astea, incredibil! nu voiam decat sa nu ma excluda din vietile lor, dar am cerut prea mult, imi fac reprosuri si pentru asta. cu fiecare vara e acolo mai sufocant, nu mai e loc pentru mine, sunt doar ei, care propasesc, se inmultesc, cresc si stapanesc pamantul. eu doar ma scufund intr-o mlastina, din cauza pasilor nesiguri pe nisipuri miscatoare. acolo totul doare, da palme si apoi vindeca, intr-un santaj perpetuu, nu ma pot sustrage sentimentelor care imi sunt demontate la orice pas. acolo pana si corsa e timida, pe teren nesigur, care nu ii apartine, si umblam amandoua ezitand, incet, sa nu suparam pe nimeni.