lupta cu ingerul

azi a fost o zi tipica de toamna, care ne-a luat pe toti prin surprindere, i guess, mai putin pe el, care stie toate dinainte si a rostit pe tonul acela convingator, de predestinare dezangoazanta ca "se vor ingalbeni si frunzele". in majoritatea timpului suna a cuvinte de inceput de lume, de tip "fiat lux!". ca ii atribui capacitati demiurgice e in firea lucrurilor, din moment ce, poate dintr-un reflex post-elidian, mi-am spus mereu ca nu poate fi langa mine decat cineva care sa ma poata renaste.
azi am urat determinarile temporo-spatiale, limitarile de program si implacabilitatea venirii toamnei. in zadar placinta cu dovleac, ce de obicei celebra soarele bland de dupa vara, azi imi doream cu disperare si incordare sa fie vara din nou, care pentru mine s-a intors, ca un inger milostiv, abia in septembrie, cu o forta venita din alte lumi. m-as mai putea intreba daca luna care a trecut, si care tocmai ca nu a trecut, poate fi incadrata in calendarul muritorilor, si imi raspund cu fermitate ca in niciun caz, e dintr-un olimp accesibil doar celor care au stiut sa astepte. nu e nimic mai naucitor si concomitent linistitor decat evidenta ca el exista. sufletul pereche, inaripat de iubire. zilele trecute incercam sa-l localizez, dar am comis un mare pacat, ca atunci cand strigi, in ignoranta ta de om, ca vrei sa-l vezi pe Dumnezeu. sau, si mai grav, cand un om sanatos se incapataneaza, din cochetarie penibila cu viata, sa se investigheze sau sa-si palpeze tumori imaginare. mai precis, voiam sa-l fixez, sa-l bat in cuie, posesiva cum sunt, acolo unde as stii ca vietuieste. sa-l imobilizez. si unde e? in mintea mea, in sufletul meu, cu animalutele lui, la el acasa, sau in amintirile mele? apoi confruntarea cu imaginile de la Ierusalim. ok, atunci la Ierusalim, la Sf. Sava, in pustiul Hozevei? sau poate rasfirat in tot universul, sa vindece ranile tuturor, uitand, ca de obicei, de el? sau cu mine, in fapt cu mine tot timpul?
asta ma chinuiam, efectiv, sa descompun, pana cand m-am convins ca e un sacrilegiu sa desfaci iubirea in bucati, sau sa te angajezi in biopsii inchipuite. cum facea Iacob, angajat in lupta sincera, dar inutila cu ingerul. ca si el, pot rasufla usurata ca mi-am facut datoria de cercetator, analist, etc., dar ca rezultatul e cel pe care-l stiam de la inceput. Aliluia!