iar de unde am plecat

nu stiu cum e cu etapele pe care le traversam si de ce uneori familiaritatea se transforma in stranietate. ca si ieri, cand eram pe cale sa nu mai recunosc. sau mi-am impus asta? am vrut sa lupt ca sa-mi fie mai usor dupa? sau ca sa ma dumiresc de diferenta dintre vis si realitate? pentru ca asta m-a preocupat multa vreme, daca nu e doar in imaginatia mea. si de tot atatea ori mi s-a confirmat ca nu. de ce nu cutez sa gandesc in perspectiva, cu calm, de ce trebuie sa fie totul catastrofic, in mare disperare, trait cu ardoarea muribundului? de ce ieri seara am vrut eu sa sterg cu buretele tot si sa ma intorc de unde am plecat? din teama de a nu gresi, de a nu fi nefericit? si pana acum a fost cum? trasez granite intre contexte, intru in roluri in functie de locatie. de ce sa ma grabesc, after all? si daca nu ma grabesc, iar plistisul, iar rutina. iar everything under control, but so plain and dull...