poate nu ar trebui sa fie asa, sa te indoiesti cumva din datorie, pe principiul dubito ergo sum, sau dintr-o constiinciozitate pedanta si paranoica, e poate o prelungire a profesiei mele? prin 2005, cand ajungeam la muenchen si il cunosteam personal pe celebrul, pentru mine, peter motzan, imi amintesc cum m-a privit scrutator, derutat si admirativ in acelasi timp, cu ochii lui albastrii-otel: "e bine ca te indoiesti, asta trebuie sa faca un cercetator". nimic nu m-a nelinistit mai mult in viata ca nesiguranta, nehotararea. la acel moment, imi era necesar sa oscilez, pentru a-mi gasi calea. poate ca si acum, in conditiile in care trebuie sa cauti ca sa poti gasi. numai ca eu, indubitabil, am gasit. ce fac acum este insusirea unui know how.
la autoflagelarea de zilele trecute, culminand cu a-i propune sa vedem "un film cu o nunta si sfarsitul lumii" si cu multe taceri si empatizari si ceasuri de ups and downs, a fost cineva care a raspuns la fel ca el, inofensiv si cu infinita candoare, cu "nu te mai amari". se pare ca voita mea biopsie mea a fost in fapt o incercare criminala, pe care apoi sa pot autopsia ce a mai ramas. si, culmea, efectul a fost de combustie totala si renastere ca pasarea phoenix.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu