cat de

si unde e? acolo, chiar in fata (bisericii). a, tot silvery ? intrebase. atunci am simtit, contempland-o cu mai multi ochi, ca e mai frumoasa ca niciodata. un sentiment matern? Doamne, cat de frumoasa e!

depasiri

drumurile pe care le facem zilnic sunt surse de confirmare a identitatii. am facut ieri cei 170 de km pana acasa si nu am reusit sa ma gandesc on the highway, la volan, cum e de fapt, sau daca e asa, mi-as fi dorit sa fac acele constatari live. despre viteza, am vazut nu stiu cate panouri cu inscriptia "viteza ucide". i know. parca doar ea? ucid ganduri, obsesii, temerile, esti cu sufletul mort atunci cand pici in iadul deznadejdii. nu am vrut nici sa-l revad pe c. si sa nu mai recunosc nimic, nici sa ma simt, cum zicea d., king of the road, nici queen of his heart, cum i used to be, m-am incapatanat sa-i demontez asteptarile. desi sunt convinsa ca se raspunde cu ura numai daca ai acumulat suficienta energie, si nu ajungi la o asemenea intensitate fara sa fi facut investitii consistente. c. era printre cei mai buni prieteni din adolescenta. nu inteleg nici acum de ce amandoi am tinut cu orice pret sa aruncam la cos atatia ani, discutii la lumina stelelor, plimbari pe deal si drifturi in noroi. e nevoie de putin curaj pentru depasiri la viteza mare, noi am depasit insa prudent o etapa de viata. per ansamblu, fenomenul ma incanta, e semn de maturitate.

emil brumaru: testamentul detectivului Arthur

"1. Trebuie să stai mult timp singur ca să poţi auzi lumina. Trebuie să-ţi laşi nările în strujeni ca să simţi cum miros îngerii după-masă. Trebuie să baţi cuie în zid, şi zidul trebuie să fie roşu ca zahărul din copilărie, ca să auzi cum cade o unghie de crin. Trebuie să-ţi aureşti manşetele cămăşii cu fîntîni ca să atingi inocenţa. Şi mai trebuie, vai, mai trebuie să salvezi un brusture de la albastru!

(...)
7. Veniţi să vă spun de sînge! E cerul meu din pătlagini, e sufletul vechiului guşter trecînd peste-o fată de smirnă. Amin. Veniţi să vă spun despre carne. E marşul furnicii prin zahăr, e stamba întinsă pe şolduri. Amin.

8. Un om ce bate crini subţiri cu ciocanul în scînduri, ce prinde fîntînile albe de frunze, ce-şi lasă gîndul în stîlpii frumoşi şi suferă de lucirea liniilor ferate, un om fără iubire, fără tristeţe, fără surîs.

9. Vom juca biliard cu săruturi. Vom flutura-n evantaie subţiri, abia clătinate de-o mînă, vom fi transparenţi. Apoi, nedumeriţi de hainele noastre cu nasturi ucişi în tafta, de tot ce se întîmplă în case, vom risipi regrete din vechile noastre cravate. Cîte promisiuni, o, cîte saltele de lene sub suflet! Şi la urmă doar fuga de aceste cuvinte sălbatice...

10. Prins între rochii scrobite sufletul meu povesteşte. Despre fîntîna uitată-n dovleci. Despre-un gard de leaturi subţiri, cînd roabele-s triste. Prin răsuflătorile beciului se preling rîme de unt slăjit. În cristale scîrţîie poarta numai de umbră ştiută. O femeie îşi spală părul în ceai făcînd ziua să treacă." (...)

emil brumaru: testamentul detectivului Arthur

primavara noua

despre asta era vorba? despre cum sa redevin cea de dinainte de? multa vreme am crezut ca da. dar nu, oamenii nu se comporta precum calculatoarele, multumindu-se cu updaturi. probabil ca am altoit fericit o transfigurare binevenita, iar acum, ca mugurii stau sa invie, am primit confirmarea ei.
m-am intors vineri de la iasi. unde am, oficial, un birou aproape al meu, intr-o cladire inalta de marmura, cu tavane false si in hol cu o icoana imensa cu Sf. Spiridon. miercuri, urcand scarile, ii explicam lui m. (rasufland usurata ca e catolic, "catolnic", vorba lui l.) despre minunea cea mare a episcopului. securizante telefoanele zilnice ale lui l., searchul pe net despre oswald kolle, si, printre punctele culminante, filmul de pe tvr1 cu ecranizarea cartii lui allende, "casa spiritelor", citita de mine pe tarmul marii baltice si in curte la tara, de Pasti, long time ago. altfel, o liniste de mormant, cofetaria din centru, de la parterul unui hotel cu iz de monarhie habsburgica, si blood orange si sweet lily. de ce am din ce in ce mai putina rabdare cu oamenii?
si la intoarcere multe ogoare verzi, cu tractoare trasand brazde in urma carora scotoceau curioase berze, apoi oameni pregatindu-si gradinile de primavara. sunt incantata. primavara noua.

friend-unfriend

am fost mereu o adversara inraita a lipsei de sinceritate, a zambetelor de forma, a linguselilor, a urarilor de bine de tip propagandistic, "raluca, iti urez din tot sufletul...". mai nou, ma supara etalarea nerusinata, pana la urma, de pe facebook, a unor scena jenante din localuri sordide, in care protagonistii sunt imortalizati cu pahare in mana, simboluri indoielnice ale bunastarii. m-am burzuluit, desi imi tot propun de ceva vreme sa fiu intelegatoare, la d., care a declarat "ma lasa rece". nu mai simt nevoia sa fac asta, sa ma mir de oamenii impresionanti din viata mea, in numar ingrijorator de putini, insa voiam sa spun cat e de important sa primesti feedbackul adecvat, si asa se explica si gestul meu de a da "unfriend" unor personaje din lista de facebook adaugate nici macar de dragul amintirilor dragute din liceu, care oricum nu devansau gafele, ci din toleranta. a fost un act de curaj, de coerenta si cinste fata de mine. si ma bucur mult de replica lui d., care mi-a demonstrat ca prietenia nu e o cauza pierduta si ca poate schimba lumea.

deoarece si ca sa

e foarte comod sa citezi din altii, desi, dupa parerea mea, e ca si cum i-ai lasa pe ei sa traiasca viata ta. in ultima vreme citez consistent din mine, cu o coerenta uluitoare. suna a cliseu, insa e adevarat, traim pentru implinirea viselor noastre si asta e si mijlocul prin care ne realizam scopul vietii.

vizuina luminata

prin decembrie citeam "vizuina luminata" a lui blecher, pe care am cumparat-o fara sa observ subtitlul, si m-am napustit lacoma asupra ei, si asa, iar acum realizez ca era dorinta irezistibila de topire a gandurilor in ceea ce era o oglinda suprarealista, un amestec de thomas mann si dali. dealtfel asta incercam sa-i explic lui m., cum blecher incearca sa comunice prin text ce transmite un pictor prin culoare, imagine si perspectiva (pare-se ca ea te califica drept geniu, cel putin in in ultima vreme), si eu cred ca a inteles, iar mie imi e in secunda asta imposibil sa nu remarc cum e posibil asa ceva, sa citesti pe cineva cu atata "acuratete", unul din cuvintele lui favorite. la un moment dat, blecher descrie o anume piata a casei de economii, pe care eu am localizat-o in bucuresti in zona carului cu bere, si ca in monocromiile invatate de mine printr-a patra, cu profu de desen care a devenit nu dupa multa vreme primarul sectorului 4 si pe care l-am revazut in toamna pe aeroportul din viena, trebuie ca venisem chiar cu acelasi avion, ei bine, blecher infatiseaza o dupa-masa rosie, in care figurinele se perinda pe strada respectiva in ritm de menuet, imateriale, aerate, respirand in tonuri si degradeuri de rosu.
ceea ce imi aminteste de videoclipul rihannei, the only girl in the world (foarte reusit!!), cand l-am vazut m-am dus cu gandul direct la caldura de serbet din mintea plina de aburii agoniei a bolnavului din cartea lui blecher subintitulata "jurnal de sanatoriu", in care suferindul-protagonist descopera dincolo de ranile pulsande in tot corpul o alta lume, a spiritului, a vointei neintrerupte, care poate reabilita muribandul, transformandu-l in luptator, si eventual in martir, daca altfel nu se poate.
am citit "vizuina" in duminica in care m-am impartasit, si o clipa am ezitat, la gandul ca e poate mai bine sa o petrec in liniste, dar in final am simtit cum mi-am asumat cu toata fiinta tratamentul potrivit. incerc sa nu uit ce imi spunea G., sa nu uit cat de pretios e un suflet pentru Dumnezeu. si inchei cu cuvintele lui m., desi poate nu ar trebui, pentru ca m. e subiectiv, pentru ca se referea la mine: "giuvaer. nestemata. bijuterie".