depasiri

drumurile pe care le facem zilnic sunt surse de confirmare a identitatii. am facut ieri cei 170 de km pana acasa si nu am reusit sa ma gandesc on the highway, la volan, cum e de fapt, sau daca e asa, mi-as fi dorit sa fac acele constatari live. despre viteza, am vazut nu stiu cate panouri cu inscriptia "viteza ucide". i know. parca doar ea? ucid ganduri, obsesii, temerile, esti cu sufletul mort atunci cand pici in iadul deznadejdii. nu am vrut nici sa-l revad pe c. si sa nu mai recunosc nimic, nici sa ma simt, cum zicea d., king of the road, nici queen of his heart, cum i used to be, m-am incapatanat sa-i demontez asteptarile. desi sunt convinsa ca se raspunde cu ura numai daca ai acumulat suficienta energie, si nu ajungi la o asemenea intensitate fara sa fi facut investitii consistente. c. era printre cei mai buni prieteni din adolescenta. nu inteleg nici acum de ce amandoi am tinut cu orice pret sa aruncam la cos atatia ani, discutii la lumina stelelor, plimbari pe deal si drifturi in noroi. e nevoie de putin curaj pentru depasiri la viteza mare, noi am depasit insa prudent o etapa de viata. per ansamblu, fenomenul ma incanta, e semn de maturitate.