vizuina luminata

prin decembrie citeam "vizuina luminata" a lui blecher, pe care am cumparat-o fara sa observ subtitlul, si m-am napustit lacoma asupra ei, si asa, iar acum realizez ca era dorinta irezistibila de topire a gandurilor in ceea ce era o oglinda suprarealista, un amestec de thomas mann si dali. dealtfel asta incercam sa-i explic lui m., cum blecher incearca sa comunice prin text ce transmite un pictor prin culoare, imagine si perspectiva (pare-se ca ea te califica drept geniu, cel putin in in ultima vreme), si eu cred ca a inteles, iar mie imi e in secunda asta imposibil sa nu remarc cum e posibil asa ceva, sa citesti pe cineva cu atata "acuratete", unul din cuvintele lui favorite. la un moment dat, blecher descrie o anume piata a casei de economii, pe care eu am localizat-o in bucuresti in zona carului cu bere, si ca in monocromiile invatate de mine printr-a patra, cu profu de desen care a devenit nu dupa multa vreme primarul sectorului 4 si pe care l-am revazut in toamna pe aeroportul din viena, trebuie ca venisem chiar cu acelasi avion, ei bine, blecher infatiseaza o dupa-masa rosie, in care figurinele se perinda pe strada respectiva in ritm de menuet, imateriale, aerate, respirand in tonuri si degradeuri de rosu.
ceea ce imi aminteste de videoclipul rihannei, the only girl in the world (foarte reusit!!), cand l-am vazut m-am dus cu gandul direct la caldura de serbet din mintea plina de aburii agoniei a bolnavului din cartea lui blecher subintitulata "jurnal de sanatoriu", in care suferindul-protagonist descopera dincolo de ranile pulsande in tot corpul o alta lume, a spiritului, a vointei neintrerupte, care poate reabilita muribandul, transformandu-l in luptator, si eventual in martir, daca altfel nu se poate.
am citit "vizuina" in duminica in care m-am impartasit, si o clipa am ezitat, la gandul ca e poate mai bine sa o petrec in liniste, dar in final am simtit cum mi-am asumat cu toata fiinta tratamentul potrivit. incerc sa nu uit ce imi spunea G., sa nu uit cat de pretios e un suflet pentru Dumnezeu. si inchei cu cuvintele lui m., desi poate nu ar trebui, pentru ca m. e subiectiv, pentru ca se referea la mine: "giuvaer. nestemata. bijuterie".