de la capat

sunt la lisabona si in tara e putin de miezul noptii. stay on this road, cred ca aha, pe magic fm. am incercat sa ma recompun din amintirile de la salerno de acum doi ani. imi lipsise teribil vegetatia mediteraneana, cu palmierii nonsalanti din curtile oamenilor, sau lamaile pantecoase. la braga in parc cazusera portocale pe jos, si cand am revenit in dupa amiaza de dupa intalnirea cu studentii nu mai erau. una din ele crapase si se vedea pulpa suculenta. de Pasti am primit cadou o crema braziliana de maini pe care scrie "polpa para as maos". ce am vazut pe drumul de la porto pana la braga mi-a hidratat consistent sufletul, deschizand porti catre reactualizarea momentelor din italia. si mai ales aromele, preponderent rurale, de fum amestecat cu ierburi aromate si fructe inca tinere. in seara cand am ajuns la braga orasul se costumase de sarbatoare pentru "semana romana". barbati si femei in straie romane inviau vremuri inca persistente in adn-ul portughezilor si al meu, desi eu una ma vad mai degraba descendenta a dacilor. de toate varstele, iesiti in procesiuni pagane, invartind gratare, sau pazind standuri inmiresmate, participantii sclipeau in straie dintr-o lume care parea dintr-o data incredibil de aproape. am strabatut cu valiza trecuta prin filtrele aeroportuare de la frankfurt si porto ulitele invaluite in aburi de antichitate si am avut de la primul contact sentimentul de apartenenta care imi recomanda un oras nou ca familiar sau nu. la lisabona am coborat din trenul de mare viteza dupa 3 ore si jumatate in care am ametit, in gustul amar lasat de ce citeam in cartea gabrielei adamesteanu, "dimineata pierduta", cumparata in acele zile magnifice de septembrie anul trecut. langa mine se asezase cineva cu un parfum cunoscut, pantaloni de vara beige si ochelari, cum am observat mai tarziu, D&G. nici nu se putea altfel. iar eu am coborat la lisboa oriente si am schimbat doua metrouri, ajungand necomplicat la destinatie, dar cand m-am uitat in oglinda camerei cu mobila de secol XVIII vazand alta persoana, venita din alt timp,cu alti ochi, tarand fusta de la roma, purtata abia la Locurile Sfinte, ca un cadavru in urma mea. un sentiment de sfarsit de lume, de imposibila vedere in viitor, dar si de iremediabila intoarcere. azi am ajuns undeva langa o buganvilla mov, un copac intreg, cu raul tejo in fundal, dar cu efect martimim, si doua indience mi-au facut o poza. am ramas surpinsa sa descopar iar alt chip. de data asta din viitor? eu, asezata fara voie, dar ferma, in fata pomului mov, acoperindu-l cu mine si cu umbra mea, pentru ca am invatat cat valoreaza o umbra. bouganvilla a ramas floarea mea preferata, fara sa cer permisiunea cuiva sau sa renunt la ea. sunt tot eu, in stare sa decid ce vreau si ce nu. si la Lisabona mi-am demomstrat din nou ca trebuie doar sa vrei sa te asezi in calea sperantei si a viselor. visele mele inca se grefeaza pe florile mele preferate de acum 2 ani si un an, din tarile cu climat mediteranean si mult visat, si timpul imi va da dreptate ca nu gresesc.