cum e si nu e

azi e 1 ianuarie. am deschis fereastra si din lumea de afara nu am mai recunoscut, pentru cateva secunde, nimic. de parca anul trecut, cel putin, se stersese cu buretele in mod inexplicabil. in ritm galopant se straduiau sa dea navala in mintea mea amintiri de ani de zile, eram eu copilul, eu adolescenta care se lasa invadata de lumina nefireasca de afara, o lumina de primavara, oarecum, desi venita din alte dimensiuni.
peste noapte visasem pe b., care nu era de fapt el, cum fugea de mine la inganarea crepusculului cu noaptea si fiecare se indrepta intr-un final catre propria masina. dupa cateva decupaje pe pajistea de la c., de pe valea bucurii, careia cata ii spunea "valea bucuriei" si ne intreba daca sa mergem intr-acolo. nu-mi amintesc decat de apertura aceea incredibila in landschaft, cum se casca un drum intre dealuri si livezi de meri, adevarate gradini prohibite ale raiului pe vremea lui ceausescu, din care bunica mai aducea acasa trofee de trufandale cand circumstantele ii permiteau sa fie eroina in siguranta. nici in visul meu nu era nimic safe cu b., valea se cufunda in intuneric si dealurile amenintau sa ma stranga in menghina lor de muschi jilav. apoi, in secventa cealalta, bantuiam singura prin m., iar apoi s-au suprapus peste oraselul de provincie imagini din zona de granita de la betleem, si intr-un final un damb urcat in graba si masina lui b., care nu era masina lui. blue, blue, de doua ori, pentru ochii lui si pentru culoarea ei, si a treia oara pentru the way i feel. mereu am perceput ce era el si il inconjura la modul sferic, poate pentru ca el intruchipa, cumva, o fiinta androgina, sau oarecum hermafrodita, din moment ce, in mintea mea, era defectiv de complementar. b. era complet si nu voia sa recunoasca asta, si poate viata i-ar fi mai usoara de nu si-ar cauta cu disperare jumatatea care, in forma in care exista el acum, ii e accesorie.
in visul meu se prezenta insa ca o fiinta desirata, excesiv de inalta, cu trasaturi prelungi si membre atarnand, iar masina lui, altfel rotunda, o calina felina, se deformase asa cum scoti o guma din gura. iar acum, cand scriu randurile astea, imi e din ce in ce mai putin dor de el, pana la nivelul zero, pe care atingandu-l, am sa inchei.