unde duc drumurile care nu duc nicaieri

drumurile. drumurile pe care le parcurgem au in general o tinta. desi se spune ca unele nu duc nicaieri, ele au miscat mai mult sau mai putin tectonica interioara. weekendul asta cred ca am facut vreo suta de km numai in bucuresti, cu obiective precise. si pe cat de diferite erau locatiile, tot asa se schimbau si nuantele cerului de afara. plecat pe ceata, traversat zone cu soare tragandu-si nasul ca dupa o raceala, apoi ploaia de pe dn1, si aversa din fata casei nasei din h.c. m. cocotat pe scara, taind via, crengi fosnind a toamna, cu struguri mumifiati, fara seva, dar sclipind a sepie. am sunat la usa, telefon, pana sa-l vad pe m., apoi am revenit in masina parcata fix langa semnul cu restrictie, si stropii cadeau tandru pe parbriz. m-am oprit din intentia de a parca regulamentar si am ascultat. soapte picurand in ciorchini pe geam, punand ghirlande cristaline pe corsi, care in ploaie era mai frumoasa ca niciodata.inca inainte de a intra in casa si a inhala cu nesat aburul din bucatarioara in care se fierbeau la foc mic bucate de taina m-am dus cu mintea in mod reflex la o zi cu ploaie la tara. de vara sau toamna, curtea se invelea in valatuci de fum de la gospododariile din jur si vapori deliciosi, iar eu visam la mamaliga si varza calita. poate nu intamplator b. trebuia sa vina acolo in una din acele zile. ploaia se cernea ieri si se aseza pe geam cu discretia cu care stropii bateau in acoperisul cabanitei de lemn in care gateam in zilele calde la c. am fugit apoi, tragandu-mi gluga cum o faceam si cand ploua si traversam curtea pentru a culege patrunjel din gradina, in casa nasei, mai aruncand o privire corsei si spunandu-i din ochi cat ii sta de bine ploaia.
in urma cu trei luni (!!!) imi spunea el, chiar in fata casei unde eram acum, ca imi sta bine oriunde. in soare, atunci, venind sa o luam pe corsi de la ea. odata cu ce s-a intamplat si nu s-a intamplat, am inteles un lucru esential: ca suntem cu adevarat fericiti numai cand persoana noastra nu mai e pe primul loc, cand ne daruim. si chiar daca, in practica, drumul acela nu a dus nicaieri, a mutat munti in perceptia mea asupra vietii. exista intotdeauna plusuri in ceea ce in final evaluam ca nefast si ne foloseste sa le valorificam. pentru a ne pregati pentru a intampina mult mai pregatiti ce vine.