de multe ori, oamenii care ni se intampla nu sunt acolo pentru ei, ci pentru noi, ca prin ei sa ni se arate sau exemplifice o experienta. asa cum am observat, e mult mai sanatos sa masori obiectiv, tehnic, date de viata, decat sa le inzestrezi cu valoare simbolica, sau, si mai grav, sa le sui pe piedestale, inchizi in globuri de cristal, prezervi cu grija in formol, de unde sa le poti admira mai bine, pe socoteala autolizarii tale, a agonizarii lente si convulsive. nein danke, eu nu mai subscriu la altfel de practici. pana la urma, tendinta de idealizare a unor persoane din viata noastra e un reflex narcisist de preamarire in altii a sinelui nesigur, din moment ce ingurgitam de la altii felii complementare, a caror prezenta si necesitate e intuita cel putin subliminal. recent ma intrebam cum se face de psihicul uman e in stare sa raspunda uneori atat de bine la ceea ce i se induce pe cale rationala si poate fi convins, cu argumentele realitatii, mai bine decat a stiut sa cada in capcane facile, la indemana oricui, sau sa cedeze la conditionari momentane, sau sa devina depresiv doar pentru ca s-a alaturat in cele din urma convoiului mortuar de influente pesimiste din afara, ori propriilor temeri. toate astea neavand vreo justificare in planul vesniciei.
asa ca haideti sa ne inscenam destinul noi cu noi, lucrand putin si la partea de subconstient, mainipulandu-l discret sau asa cum merita, daca oricum nu avem nimic de pierdut. sa nu mai punem pe seama lui Dumnezeu ce nu iese asa cum dorim, sa-L rugam cu incredere sa ne fie alaturi, si sa ne facem cu demnitate datoria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu