die überhebliche

am tot amanat momentul, dintr-o placere sadica, cea pe care o ai de pilda cand iei crusta de pe o buba, cu riscul sa te doara sau sa descoperi o noua plaga dedesubt. era unde o lasasem inainte sa plec la iasi, iar broboanele de inchipuita rasina se inmultisera pe pervaz pana la trei. pseudo-stigmate pe lemnul de la fereastra, teoretic cosubstantial cu lemnul unei cruci. am luat-o in mana, mi-am dorit o secunda sa o sugrum, sa o vad botita, stransa in menghina, incarligata de durere sub presiunea palmelor. apoi impulsul a cedat unei curiozitati de anatomopatolog, am dus-o in bucatarie si nici nu am mai simtit nevoia sa ii implant cutitul in pantec, nu, doar am sectionat-o transversal, pentru o mai buna vizibilitate asupra maruntaielor. daca saptamana trecuta ofta cu suspine de clei alcoolizat, cum se intampla in copilarie cand verii mei striveau pe deal cu piciorul cate o ciuperca parazita zisa si "puf", spre parerile mele de rau, acum interiorul parea sa fie neasteptat de ferm, dar intr-o stare de agregare clara. gutuia era putreda pana in maduva oaselor, si, odata autopsia finalizata cu maxim de eficienta, nu am mai staruit in a o privi, si am aruncat-o cu un gest scurt la gunoi. stiam ca asta e finalitatea, dar totusi ma gandeam zilele trecute la cum voi jubila in momentul asumarii statutului. si nu s-a intamplat asa, poate ca ma supraapreciez gandind ca as fi in stare sa ma bucur de raul altcuiva, dar nu am putut. insa un lucru e sigur si de nelaudat: am privit cu satisfactie imensa celalta gutuie, cum isi etaleaza contururile verzui la soare, asteptand sa se parguie.