reintalnirea

am reintalnit-o pe d. azi. ma gandeam cum era cu ea si cum e fara ea. au legatura imixtiunile celor dragi in viata noastra cu confortul nostru mental, spiritual? prima data era sa n-o recunosc, apoi o voce indescriptibil de delicata, un ton defensiv ca o suita de mangaieri ale strunelor unei harfe. nu am mai auzit de infinit de multa vreme asa ton, poate l-am asociat involuntar cu al mamei. apoi, dupa cateva ceasuri, mi-am recunoscut umilita slabiciunea in fata propriului sentimentalism. cum e posibil? atata infuzie de blandete si gingasie, cum nicicand nu am banuit la ea. cum e posibil? poate ea a fost mereu oglinda mea, asa cum incercam eu sa-mi induc si cu b.? si acum recunosc calitati de care m-am privat prin vointa proprie si pe care le-am indragit pana la limita irationalului?sau eu, cea de catva timp puternica, consimt, pentru o schimbare de decor, sa ma las impresionata? sau mi-am dorit din august si pana acum sa se intoarca? sau, dimpotriva, tanjesc dupa candoarea de care am fost deprivata vietuind langa el?