hibernarea

ok, deci toate sunt in ordine, tocmai pentru ca de fapt nimic nu e, dar tocmai asta ma constrange la maxima prudenta si coerenta cu viata mea, si cand intru triumfatoare ca de obicei la BAR si ma pregatesc de inca o zi de vineri in tihna obisnuita, ma trezesc cu acel approach pe care il regret de ieri si pana azi incontinuu. adica de ce, how come, wieso, ca ce chestie??!! aveam si eu o strategie: sa nu am o strategie. si acum, luata total prin surprindere, in loc sa ma flateze, mi se pare dezonorant. pentru ca realmente am interiorizat pana la osmoza concluzia ca nu am nevoie acum de confirmari, tocmai pentru ca imi lipsesc momentan si compania mea ma conforteaza la maxim. ce a fost frustrant si periculos pana la urma din tot episodul de ieri a coincis cu repunerea pe soclu a lui b.," cu care nimeni never ever nu se va mai compara", "la a carui inaltime nobody in vecii vecilor nu se va mai ridica", caci "cine mai stie mai bine ca tine..." s.a.m.d, usw., etc. cel mai mult in perioada asta am avut nevoie de mine in ipostaza impreuna-creata cu el si pe care mi-a lasat-o mostenire, care, altoita pe vechile radacini, mi s-a parut un monument. e lesne de inteles de ce am preferat sa ma asez pe mine pe soclu in locul lui, de vreme ce investitia in mine a fost mereu cea mai sigura si de incredere. si asa, de atunci si pana acum, ma contemplu in tacere, cu multumirea omului flamand care si-a astamparat foamea cu o mancare careia nu mai are rost sa-i dea vreun calificativ, si in acelasi timp, pe acelasi principiu al unei calde tolerante, pe toti cei din jur. nu ma asteptam in ruptul capului sa vina cineva sa-mi tulbure hibernarea dulce si securizanta pentru care am muncit serios sa o dobandesc. ca si cand suna ceasul aiurea, fara sa-l fi potrivit. si in seara asta la dedeman, fireste ca era el in gandurile mele, mai precis eram eu si el si imensa magie de atunci, care acum e total incompatibila cu peretii de zapada de afara si noroiul si baltile prin care iar am murdarit-o azi pe corsi. la raioane de mobila si accesorii eram ca o mamica ce proaspat a pierdut sarcina, sau copilul, si nu mai are ce cumpara, desi venise, sau nu, in acest scop. ca atunci cand m-au sunat de la una din firmele de atunci de la targul de nunti de cu doua zile inainte sa ne despartim sa ma intrebe ce am hotarat, iar eu am raspuns ca s-a anulat totul. asa ca ce cautam eu de fapt in raionul respectiv? sau ca oamenii care isi pierd o mana sau un picior si amintirea membrului-fantoma e cu ei mereu. "in amintire totul e arhetipal, poleit ca la inceput". ce confera vesnicie unor oameni?