baby

in dreapta era un geam deschis, in stanga doar farurile masinilor din spate, lenese, prinse in capcana unei imense inertii, eu, inaintand in limite legale cu mainile uitate pe volan si privirea pironita in fata, dar infinit de departe, dincolo de soarele care apunea, dincolo de luceafarul de seara, dincolo de linia orizontului. ma odihneste neinchipuit sa vad cum parcurg metri, kilometri de asfalt, ca si cum as calca peste baltoace de durere, sau peste fante deschise involuntar in memoria mea ("te rog frumos, gropile sunt la cimitir, pe carosabil avem denivelari"). nu stiu daca actiunea in sine, de devansare, sau actul aplatizarii e generator de confort. sau micile slalomuri printre autovehicule, sau incadrarea corecta printre altele: e senzatia de luare in posesie, de detinere a controlului asupra unui obiect, in definitiv, care confera insa un statut si intretine o atitudine?

m-am intrebat de multe ori daca masina pe care o voi conduce e un el sau o ea, pentru ca am gasit mereu indeletnicirea in sine un mestesug exclusiv masculin, si incercam sa ma pozitionez in relatia cu ea, si mental nu reuseam sa stabilesc o conexiune, decat una de love and hate, sau mai degraba de teama, insa uneori e nevoie de un inger pazitor care sa-ti deschida ochii.
si acum ma simt ca in asteptarea unui copil, care nu e al meu si totusi e, sau al unei surioare. sunt sigura ca masina mea va fi o ea, si ca-i voi spune "baby" si o voi iubi ca pe fetita mea din metal fermecat, si pentru asta trebuie sa ma gandesc la un nume. dar nu ma gandesc la ea ca la un copil de adevaratelea, stiu ca si cand scriam la teza la doctorat simteam ca vine un produs al unei etape de devenire, smuls din fiinta mea, care sa ma intregeasca. judecand dupa paginile umplute inclusiv in ultima vreme, ma bucur de maternitati multiple. insa acum e something different, e partenera de care am avut de mult nevoie, dar nu am fost suficient de curajoasa pentru ea. sau poate e de fapt un alter ego pe care insa nu mai simt nevoia sa-l stapanesc, ci sa-l asimilez din cand in cand, e raspunsul meu clar si vizibil la societatea in care un filolog ca mine a fost acuzat de atatea ori ca doar pluteste.